În limbajul comun, cei trei termeni se confundă, dar care este diferența dintre ei?
[foto: vocazionefrancescana.org] |
Sunt termeni ambigui și flexibili. În limbajul comun sunt utilizați în mod impropriu, ca și cum ar fi trei termeni care înseamnă același lucru, însă ei nu au același înțeles.
Un preot, în Biserica catolică, este un bărbat care a primit sacramentul Ordinului Sacerdotal, și care în virtutea acestuia, poate celebra jerfa Sfintei Liturghii și alte îndatoriri proprii ministerului pastoral. Poate să aparțină unui ordin sau unei familii religioase sau unei dieceze.
Un călugăr sau un frate, în schimb, este o persoană care a făcut voturile de sărăcie, castitate și ascultare și aparține unei congregații sau unei familii religioase concrete (franciscani, dominicani, iezuiți...). Acesta, pe lângă faptul de a fi religios, poate fi și preot, dar nu în mod necesar. Vocația sa religioasă nu trebuie să fie neapărat și o vocație la preoție.
Și care este diferența dintre un călugăr și un frate? Să vedem originea termenilor: călugăr derivă din latinescul îndepărtat monachus, termen folosit pentru a desemna anahoreții care prin sine are semnificația de solitudine.
Se adaugă la începutul primelor experiențe de viață contemplativă (sec. IV-VI d.C.), cum ar fi de exemplu, Părinții Deșertului, eremiții care abandonau lumea și trăiau în deșert, sau Sf. Benedict din Norcia, fondatorul celui mai vechi ordin religios al Occidentului: benedictinii.
Călugăr, așadar, este termenul mai potrivit pentru a te referi la bărbați consacrați care trăiesc în convente, dedicându-se complet rugăciunii și penitenței. Este cazul ordinelor contemplative, cum ar fi cistercienii.
Frate, în schimb, este un termen mai modern, ce vine din Evul Mediu (fr. fraire) și înseamnă "frățior". Frate se folosește de obicei mai mult pentru ordinele dedicate vieții active, precum franciscanii.
Utilizarea acestui termen este legată de ordinele mendicante din Evul Mediu, care reprezentau o mare schimbare în viața religioasă. Acești noi religioși nu se mai închideau în convente depărtate de lume pentru a se dedica rugăciunii, ci trăiau în orașe, dedicându-se săracilor, bolnavilor, învățării și așa mai departe.
Sursa: aleteia.org
Comentarii
Trimiteți un comentariu